2020


Dragul meu 2020,

Nu trebuia să mă iei chiar atât de în serios când, anul trecut pe vremea aceasta, ți-am zis cât de bun a fost fratele tău mai mic, ca după asta să te provoc pe tine să îmi arăți ce poți. 

Nu trebuia să mă iei chiar atât de în serios!

Fascinant, îți spun că nu m-am așteptat, dar cred că, pe alocuri, m-ai înțeles greșit. 

Vreau, mai presus de toate, să îți mulțumesc că toți ai mei sunt bine, că te-ai luptat ca eu să lupt cu mine și am învins războaiele din mintea mea, că mi-ai spus „ai timp să te uiți la stele”, dar ai răsplătit și toată munca mea și că mi-ai arătat că toate problemele mele sunt nimic pe lângă ce se poate întâmpla. 

Și știi, avem noi și acel secret, am avut noi grijă de mine, și iată, căci din ruinele ce te înconjurau pe tine, am construit o grandioasă încredere în mine. 

Atât despre zâmbete. Iar unii aproape că deloc nu le-au purtat. Pe străzi, căutându-le cu privirea pe cele rămase, zăresc rămășițele lor doar în ochii trecătorilor, căci nu le pot citi nimic pe buze, iar asta era lectura mea preferată (să nu îi spui lui Pavese!).

Te rog, nu te supăra că ți-am zis…

Dacă te iau în brațe, promiți că o să îți treacă? 

Mă lași, acum, te rog, să fiu și eu strânsă la piept? Dar știi cum vreau? De toți ai mei dragi odată, nu pe rând și nu în gând, ci ca și cum am fi un singur suflet care crește hrănit de bătăi colective ale inimii, cu frecvențe care să îți fie ție pansament pe răni.

Acum suntem bine?

Multumesc, 2020! 

2021, să știi că am încredere în tine. Nu ai voie să mă dezamăgești.

C. ❤️

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.