LA VIE EST BELLE – CHIAR ȘI AȘA

Râdeam cu gura până la urechi și ne strângeam în brațe, ne aminteam de serile trecute și sorbeam din aceeași ceașcă, visam la viitor și ne sărutam până dimineață.

Când dintre toate cele șase moduri de a fi noi, trăim acum numai trei dintre ele, unul da, unul ba, mi-a spus să mă gândesc că, orice ar fi, <LA VIE EST BELLE>, chiar și așa.


Cred cu tărie că simțul olfactiv poate transmite mesaje.

L-am întrebat ce simte cu privire la noi, cum sunt eu prin ochii lui, unde și-ar dori să fugim de mână, cum sună vocea mea în timpanul lui, ce spun bătăile inimii sale când eu apar, de ce fricile dispar când mâinile se strâng, care dintre minuni e iubirea noastră, ce să îmi spun când mi-e teamă că nu vom rămâne, vom rămâne, ești sigur, de ce spui asta, cum e viața ta pe perna mea?

Când aș fi zis că pentru toate întrebările din mintea unei femei îndrăgostite nu există un răspuns universal, mi-a șoptit cu vocea lui nonșalantă:

LA VIE EST BELLE


Cei de la Notino au în această perioadă reduceri de -25% de black friday la cele mai bune branduri, utilizând codul „black25”. Ce mi-am achiziționat eu? O poveste de dragoste, răspunsul tuturor întrebărilor, EU prin simțul LUI, Lancôme –  La Vie Est Belle L’Éclat.

Apa de toaletă Lancôme La Vie Est Belle L’Éclat este compusă parcă pentru a defini fericirea la intensitate maximă, efervescentă și presărată de flori.

Debutul apei de toaletă este ca o explozie de tonuri luminoase și citrice – de bergamotă, mandarină și grepfrut – intensificate de acordurile picante de piper roz și de ceai delicat. Nota de iris, prezentă în toate parfumurile La Vie Est Belle, este completată, în inima compoziției, de uleiul de neroli și de trandafir turcesc, de iasomie și de florile de portocal. Baza senzuală și cremoasă constă în paciuli, ambră și un ușor voal lemnos, de mosc.

Cu reducerea la purtător, alege-ți amintirea olfactivă, construiește imaginea lui, ei, ori pulverizați-vă povestea, chiar și de la distanță, cu miresmele favorite, căci da, orice ar fi, <LA VIE EST BELLE>…chiar și așa.

With love,

C

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.