WEARING THE SMILE YOU GAVE ME – CRONOS DENTAL

În meseria mea, apariția contează extrem de mult ori, mai bine spus, meseria mea este însăși apariția. Fie ea cea propriu-zisă, la evenimente, ședințe foto sau întâlniri, ori cea găzduită de fotografiile din social media, estetica este instrumentul cel mai prețios cu care îmi construiesc întreaga activitate.

            Nu, nu este suficient să port pe pleoape farduri de cea mai bună calitate sau să îmbrac rochii de la designerii favoriți. Da, acestea îmi provoacă un zâmbet larg, însă pentru ca aspectul impecabil să mă însoțească în orice context, am nevoie de acea strălucire din surâs care să facă diferența. 

            Povestea zâmbetului meu începe abia acum, la vârsta de 23 de ani, când, după nenumărate emoții în muuulte cabinete și temeri de a reveni în același loc, m-am așezat pe un scaun pe care nu am simțit nimic. Doar, pe alocuri, o mână caldă, pe umăr, întrebând: „este totul bine?”. La CRONOS DENTAL, pe care l-aș redacta și mai mare, căci nu se compară cu niciun alt cabinet stomatologic în care am pășit, totul este nu bine, ci excelent. Îmi amintesc prima reacție pe care am avut-o acum câteva luni când am făcut cunoștință cu IMPECABILUL, de la detaliile cabinetului, la blândețea, relaxarea și simțul umorului cu care domnii doctori mă răsfață, până la serviciile în sine ce m-au făcut să rostesc: „nu pot să cred că mi-a dispărut teama!”. Și lucrurile nu au rămas așa. În locul ei, și-au făcut loc încrederea și bucuria că o pot face și pe aceasta, și nu oricum, ci experimentând relaxarea și profesionalismul, combinația după care tânjeam înainte când se apropia momentul unei consultații stomatologice.

            Știu că, în trecut, mă plimbam dintr-un loc în altul pentru a îndeplini tot acel proces necesar rezultatului pe care mi-l doream. Altfel spus, sunt fericită de faptul că echipa Cronos Dental se ocupă, sub același acoperiș, de toate nevoile pe care dantura mea le are, căci beneficiez de interdisciplinaritate, fiecare expert ocupându-se de câte o problemă anume ce trebuie rezolvată pentru a căpăta acea strălucire din zâmbet, la final. Tratarea mea se face, aici, cu o mare dedicare și cu o abordare unică, în mod personalizat. M-a cucerit faptul că mă pot bucura în acest loc de servicii integrate, de la radiografia dentară, până la cele mai complexe etape ale unui tratament, căci așa problemele mele pot fi monitorizate cu o mai mare atenție și ușurință.

            Dr. Alexandru Călin, ce a format echipa pe care abia aștept să o revăd și data viitoare, vede stomatologia ca fiind acea specializare care schimbă psihicul și destinul. Cred cu tărie că, daca ar exista un aparat ce poate măsura încrederea în sine, vizitele la cabinet ar ridica acel nivel poate de zece ori mai mult decât o pot face rochiile extravagante sau coafurile perfect finisate. 

            La finalul zilei, când renunț la toate artificiile stilistice, îmi rămâne doar să mă bucur de zâmbetul pe care echipa Cronos Dental mi-l crește cu cel mai mare profesionalism.

With love,

C

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.