TOTUL DESPRE PROCEDURA DE EPILARE DEFINITIVĂ – AMAZING SKIN

Dacă m-aș fi întâlnit cu peștișorul de aur, cel care îndeplinește dorințele acelea 3, cu siguranță l-aș fi rugat să am pielea perfectă pentru totdeauna, catifelată și fără urmă de fire de păr în zonele ce au cunoscut epilarea de timpuriu. 

            Dar, cum niciun Nemo, să îl numim, nu s-a arătat vreodată, am găsit o altă soluție pentru nevoia mea. Pe el nu știu dacă l-aș fi putut crede pe cuvânt, însă echipa Amazing Skin mi-a oferit o încredere imensă încă de la prima vizită pe care le-am făcut-o în clinica lor. Urmez procedura de epilare definitivă care deja dă roade și m-am gândit, în cadrul celei mai recente vizite la ei, să le adresez întrebările pe care voi mi le-ați lăsat în căsuța din InstaStory, dedicată acestui articol. Cred că răspunsurile la acestea vă vor ajuta să înțelegeți mai bine ce presupune procedura, urmând ca la finalul articolului să descoperiți o surpriză.

            1. Cum se realizează procedura de epilare definitivă?

În primul rând se face o examinare a pielii, existând o discuție cu pacienta despre aparat, rezultate, contraindicații și nelămuriri. Se acoperă zonele tratate cu un gel pe bază de apă ce conduce impulsurile către rădăcina firului de păr. Lumina va citi rădăcinile din piele și le va distruge. Rezultatele încep să apară după 21 de zile.

            2. Care este numărul de ședințe pe care trebuie să îl fac pentru a scăpa de firele de păr nedorite?

Sunt necesare între 6-8 ședințe la interval de 4/6 săptămâni.

            3. Este o procedură dureroasă?

Procedura nu doare, poate cel mult se va simți un mic disconfort în unele zone când creștem intensitatea, începând cu a treia ședință.

            4. Epilarea definitivă reprezintă o eliminare a părului pentru totdeauna?

Este o epilare progresiv definitivă. Părul dispare în procent de 80-95%, iar pentru a menține rezultatele sunt necesare ședințe de întreținere o dată la 3 luni, la 6 luni sau la un an, în funcție de diverși factori, de pildă starea hormonală.

            5. Cum se împacă această procedură cu expunerea la soare?

Procedura se poate realiza și pe piele bronzată, vara, cu mențiunea că înainte și după procedură câteva zile să nu expunem zona/zonele pe care le lucrăm la soare/solar. Foarte importantă este utilizarea cremei cu factor de protecție.

            6. Există riscurile cancerului de piele odată urmată această procedură?

Nu există risc de cancer, impulsul acționând pe rădăcinile din piele de la nivelul superficial. Acesta nu are putere de a ajunge la organe și astfel nu are cum să dezvolte nicio modificare. Este o procedură sigură, testată și adoptată de foarte multe persoane, tocmai datorită rezultatelor pe termen lung și a siguranței.

            7. Care sunt cazurile în care nu pot apela la ceea ce epilarea definitivă presupune?

În timpul sarcinii și în perioada alăptării nu se realizează această procedură.

Alte contraindicații: pace maker, proteze metalice sau alte implanturi în zona tratată, fillere absorbabile în zona tratată (acid hialuronic, colagen, PRP) sau Botox injectat în ultimele 3 luni, fillere de silicon sau permanente, epilepsie, herpes, boli autoimune, tumori, chimioterapie, radioterapie, tratament imunosupresor, coagulații, tromboze, embolism, tratament anticoagulant, diabet zaharat sever, tatuaje sau machiaj permanent în zona tratată, intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, alte afecțiuni sau boli care ar trebui menționate.

            8. În cazul în care am tatuaje sau alunițe este indicată procedura?

Dacă pe zona tratată există tatuaje, pe acestea nu se aplică laserul, se efectuează procedura cât mai aproape de acesta, însă nu se trece deasupra lui. În ceea ce privește alunițele, acestea se acoperă cu un creion dermatograf alb, deoarece laserul nu citește o culoare atât de deschisă, iar cele mai proeminente, ieșite în relief, se ocolesc.

            9. Această procedură este dedicată doar femeilor?

Procedura este realizată în deplină siguranță și cu rezultate uimitoare atât femeilor, cât și bărbaților.

            10. Ce trebuie să fac înainte de a începe epilarea definitivă?

Înainte de a începe procedura trebuie să renunți la orice altă metodă de epilare în afară de lama sau cremă depilatoare. Este, de asemenea, necesară evitarea solarului și soarelui cu câteva zile înainte de programare, iar cu o seară înainte, ori în aceeași zi cu programarea, pielea trebuie rasă cu lama.

            Sper că am reușit să acoperim curiozitățile voastre și, așa cum am promis, avem și o surpriză pentru studenți și studente:

🎓 Pachet axila+inghinal total+interfesier 200lei

🎓 25% pentru orice alta zona

🎓 Alege 3 zone, iar aceea cu pretul cel mai mic va fi GRATUITA.

🎓 Promotii in limita locurilor disponibile, pe baza legitimatiei de student. Ofertele nu se cumuleaza intre ele.

Indiferent de orasul unde studiezi, iti vom fi aproape cu centrele din Bucuresti, Galati, Iasi, Braila si Bacau. 

Detalii la  📞 (0732) 787 118 

🌐 www.amazingskin.ro

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.