SCRISOARE DESHISĂ CĂTRE INIMI ÎNCHISE

„Nicio femeie cumsecade nu a făcut istorie” – nu e asta.

„Lauda naște necunoscuți, bârfa celebrități” – nu e nici asta.

„Vorba cântecului: întâi apartamentul, după aceea sentimentul” – niciodată asta.

De iubire ați auzit? Nu aceea pe care societatea o încadrează în standarde, ci de iubirea imprevizibilă, de care fugi și după care totuși tânjești, care îți ia sufletul pe sus și în fața căreia te predai, căci știi cât ai sperat să simți asta din nou, de iubirea pe care ceilalți o arată cu degetul îmbibat în venin, dar care nu o murdărește, iubirea care doar așteaptă să fie văzută de ceilalți cu acceptare și ochi blânzi, ori dacă nu, să o lase să fie, să cânte, să zboare, să viseze, să se și consume, poate, să se și fructifice dacă nu.

De judecată ați auzit. Nu aceea care ajută, care mângâie și spune: „vorbește-mi despre voi, totuși”. Ați auzit de judecata care frânge, care sugrumă, care zdrobește și râde gălăgios cu mâinile strânse în pumni. De iubire ați auzit? Dacă nu, vă spun eu. „Dragostea îndelung rabdă”, și ofer iubire chiar și acolo unde se aruncă în ea cu gloanțe, căci iubirea nu se găurește cu vorbele din jur, ci se întărește și coase cu alinturile de acasă.

Iubirea. „Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.” Dar toți o judecă. Mai bine, poate, cineva ar întreba: ești fericit? Dar nimeni nu întreabă, căci poate, nimeni nu a auzit de iubire.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.