SEARA ÎN CARE…

Țin minte seara în care,
Căutând un oarecare
Ca să-i pui o întrebare,
M-ai zărit
Și-n loc de ea mi-ai spus că-ți pare,
Că ai rămas fără suflare,
Dar nu ai nicio remușcare,
Căci în loc de întrebare
Mai bine-ai spune „-mi cer iertare!”.
„Îmi cer iertare c-am venit așa târziu,
M-am încurcat cu facultăți, iubiri și alte arte,
Iar azi, aici, în colțul unei străzi uitate,
Cer privirii dumneavoastră un meniu.
Vă rog să îmi serviți, în loc de apă,
Viața dumneavoastră toată,
Iar la felul principal
Vă spun doar c-am fost golan.
O să-mi cer, din nou, iertare
C-am iubit pe-altcineva,
Însă nu știam atunci o privire chiar așa.
Vă rog frumos, ca la desert,
Să-mi spuneți <domnule, vă iert!>, Și-n loc să mă goniți, acum,
V-aș pune și-o întrebare:
Știți că tăcerea dumneavoastră-mi pare
Că eu nu sunt aici dintr-o eroare?
Cred că, de fapt, m-ați așteptat în toate cele șapte vieți.”

outfit: Armadio

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.