ȘCOALA DE ARTE

Atunci când te-am cunoscut, m-am hotărât. Vreau să fac școala de arte. Degeaba știu să scad, să adun, să citesc nefolositoarele, aș zice azi, capodopere rusești, căci meseria mea acum e să o deslușesc pe cea mai frumoasa dintre artele toate. Privirea. Ochii, cum să îi înțeleg dacă atunci când îi privesc parcă se hrănesc cu palida mea neștiință, ce se întețește în fața unei asemenea excentrități?! Nu mai știu cum să mă uit la ei: cu ochii deschiși îi văd, dar nu îi pricep, cu ei închiși nu îi zăresc, dar îi simt dincolo de ai mei, în voiajul lor spre cele mai greu de curățat, mai apoi, sertare ale minții. Ce o să fac dacă privirea ta îmi va fi obiect de studiu de acum înainte? Și dacă nu o înțeleg niciodată, pot spune că am eșuat în ale artei? Căci nu e doar o ramură a artei privirea, e cert, e arta, arta aceea despre care vorbesc toți erudiții, e însăși Biblia pe care realitatea debusolantă o caută pentru a i se mărturisiri în genunchii plânși de neputință, e sanctuarul în care m-aș goni și abandona, e alaiul căruia i-as preda umila mea mare de neștiință. Nu cunosc. Nu știu ce vor acei ochi. Ce artă! Ce păcat că școala aceea pe care aș fi vrut să o frecventez, m-a declarat, chiar înainte de a-i trece timid pragul, în aceeași genunchi, repetentul cel mai curios.

 

DRESS: ARLLABEL GOLDEN BRAND

PHOTO: ZIA VEY

WITH LOVE,

C

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.