PLAPUMĂ DE AMINTIRI

În ziua a treia a Crăciunului, Cristina a venit la bunici. Razele soarelui mângâiau cârlionții aurii ai fetiței.

Cristina (netezind plantele): Bunico, căpșunele mele de ce n-au floare?

Bunica: Vor avea, dar la primăvară!…

Cristina: Dar și acum e cald!…

Bunica: Privește în depărtare! Ce vezi?

Cristina: Ce să văd? Parcă se întunecă. Vine noaptea așa de devreme?

Bunica: Sunt norii care aduc zăpadă.

Cristina: Dar plăntuțele mele, bunico? Nu mor de frig?

Bunica: Se vor bucura, căci vor avea căldură…

Cristina: Dar ce, omătu-i cald?

Bunica: Nu, plapuma de zăpadă ține doar răcoare pentru orice plantă și mai ales umezeală…

Cristina: Dar la primăvară vor râde-n soare?

Bunica: Desigur, căldura aduce bucurie în inimile tuturor.

Lângă bradul împodobit de sărbătoare, familia mea încă zâmbește, și anul acesta, la auzul poveștii pe care bunica a redactat-o pentru un ziar literar, pe vremea când încă nu puteam pronunța R-ul diferit de L. După ce aceasta este recitită, urmează momentele rezervate amintirilor strânse bine de ea în memorie: ziua aceea când am zdrobit, atingând de pământul umed, hribii culeși ore în șir de noi, doar pentru că îmi doream ca eu să fiu cea care îi duce acasă; noaptea în care m-am întors de la o fabrică de clorură de calciu la care îmi petrecusem, curioasă, întreaga zi, fără ca nimeni să nu știe nimic de mine; clanța aceea care mi-a scos primul dinte; albina pe care am călcat-o pe veranda casei bunicilor și care m-a răsplătit cu o umflătură de care nu am mai scăpat decât două săptămâni mai târziu; weekendul petrecut cu toți cei dragi la camping, când bărbații din gașca familiei încercau să găsească lapte proaspăt, pentru mine, la văcarii ce treceau prin apropiere sau strigătul acela gălăgios, însoțit de un răs care le făcea tuturor poftă de joacă, ”VIN ȘI EU!” pe care îl scoteam de fiecare dată când cineva, oricine, aducea vorba de o călătorie.

Crăciunul meu e o poveste, o carte cu…îmi e dor de…, iar pentru că momentele trecute nu pot fi readuse, reconstruite din același material, cu același gust și miros, în perioada aceasta din an strâng strâns în brațe oamenii cu care am scris poveștile ce îmi fac inima mai mare, și mai mare, și mai mare, după fiecare privire pe care ne-o trimitem în semn de „mulțumesc că exiști!”. Crăciunul meu e plapuma aceea de amintiri care ne ține cald un an întreg sau, cum spunea bunica, care „aduce bucurie în inimile tuturor”.

WITH LOVE,

C

 

 

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.