KVL BY KENVELO & MY OWN STORY

Am tendinţa de a mă raporta la trecut în comparaţii, justificări sau doar în poveştile pe care le scriu şi, de fiecare dată, încerc să o fac într-o manieră care să aducă cu sine o încercare de zâmbet, dacă nu unul de-a dreptul larg, de ordinul şi puterea unei îmbrăţişari mult aşteptate.

Cu povestea unei părţi din trecut voi începe şi astăzi, şi ştiu că este un fragment cu care te vei identifica şi tu, măcar puţin, căci am vaga impresie că nu sunt singura care avea un astfel de ritual înainte de începerea anului şcolar. Eram entuziasmată de venirea şcolii acum mulţi, mulţi ani, sentiment ce se risipea, treptat, după ce mă aşezam pe scaunul din banca a treia, ce mi-a zgâriat şi rupt, cu nesimţire, prea multe dresuri, cam în perioada în care încă mă ridicam pe vârfuri pentru a-mi vedea toată podoaba capilară în oglindă, în timp ce o periam grijuliu, dar mai mult decât asta mă încântau pregătirile dinaintea „marelui eveniment”, care culminau, după shoppingul cu rechizite, creioane mari, mici, carioci şi cerneală, cu partea în care trebuia să îmi cumpăr alte lucruri cu care să mă îmbrac pentru şcoală sau pentru zilele în care lăsam uniforma, destul de deprimantă, aş spune acum, undeva într-un colţ retras al camerei. Mama şi tata mă duceau spre magazinul Kenvelo pentru a-mi alege hainele în care aveam să îmi petrec încă o toamnă, fără a-şi imagina că, ani mai târziu, plimbarea noastră prin mall va duce la a scrie chiar despre o experienţă care a durat până în ziua de astăzi, când am păşit, în acelaşi magazin, tot într-o lună de septembrie, tot pentru a-mi compune ţinute, tot pentru a mă simţi în largul meu purtându-le.

Nici nu îmi mai aduc aminte câte aşa zise combinaţii stilistice realizam în cabina de probă în orele pe care le rezervam unei activităţi atât de îndrăgite şi astăzi, însă acum m-am limitat la trei, care să înfăţişeze trei momente diferite ale zilei, trei stări distincte, trei stiluri opuse, ce totuşi au un lucru în comun, căci despre asta e vorba şi în trăirea pe care am ales să o împărtăşesc cu tine, despre perioade diferite, dorinţe distincte, viziuni opuse, dar aceeaşi eu, purtând aceeaşi poveste spusă de Kenvelo.

Dimineţile reci de toamnă mă imploră să port ceva cât mai călduros, însă am decis să presar outfitul cu acel gram de still classy pe care îl poţi exploata cu ochii somnoroşi, prin alegerea piesei de rezistenţă a ţinutei: rochia tricotată.

După-amiezile mă îndeamnă să lenevesc, să ascult, să respir, să citesc, să trăiesc relaxat şi să meditez mai mult. Carouri, denim şi un pulover pe care îl voi îmbrăca dacă simt că soarele mă lasă fără alintul razelor lui.

Serile sunt cele ce ar trebui să mă împingă spre gecile sub fiermoarul cărora ar fi imposibil să mă împrietenesc cu virozele specifice anotimpului, însă, cum spunea Vasile Andru, „scopul zilei este noaptea”, astfel obiectivul meu devine cel de a depăşi, prin atemporala little black dress, ţinutele purtate anterior.

Which one is your favourite?

With love,

C

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.