2017, BE A GOOD ONE!

2016 cred că a fost unul dintre cei mai buni ani ai mei. Dacă odată cu ora 12 noaptea mulţi îşi propun să lase totul în urmă şi să dea startul unui nou capitol, eu mi-am pus în gând să continui ceea ce am început, dar să nu uit să lucrez în a mă autodepăşi. 2016 mi-a dat multe motive să zâmbesc, să mă bucur de ceea ce am realizat şi de ceea ce am şi m-a motivat să nu mă las mai prejos nici începând cu luna aceasta. 
Săptămâna aceasta mă voi gândi la 10 lucruri pe care vreau sa le realizez în noul an, 10 lucruri la care voi lucra şi pe care sper sa le pot găsi tăiate în agendă la sfârşitul lunii decembrie. De obicei, mă trezesc cu dorinţe greu de îndeplinit, insă care se pot realiza dacă există o maximă concentrare asupra lor, dar ajung să fiu rapită de chestii nesemnificative şi uit să mă axez pe ceea ce contează cu adevărat pentru mine şi dezvoltarea mea. Ştiu că ţi se întâmplă la fel şi te abaţi de la visele tale, de aceea te sfătuiesc să scoţi un pix şi o foaie şi să scrii doar ceea ce e important pentru tine însuţi, fără a ţine cont de nimic altceva. Scrie şi tu 10 lucruri pe care le vrei îndeplinite, fără a te lăsa influenţat. 
Noul an e despre tine şi despre ceea ce îţi doreşti să ţi se întâmple, pentru că poţi şi meriţi.

< DRESS: L’ARMARIO >

With love,
C

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.